Izolația fonică a pereților fațadei


Când ești acasă, zgomotul exterior poate deveni o adevărată pacoste, ba chiar îți poate afecta sănătatea. Cum să te odihnești când percepi în mod constant orice sunet supărător? Sigur, există soluția dopurilor de urechi sau chiar a somniferelor, dar de ce să nu abordezi direct sursa problemei?

Izolarea fonică a pereților de fațadă

Dacă ești deranjat în mod constant de zgomot, avem noi o explicație simplă: izolația fonică a pereților fațadei este fie inexistentă, fie ineficientă. Rezolvarea este în articol.

Poluarea fonică: diferitele niveluri de zgomot

Înainte de a începe, reține că există o scară oficială care determină diferitele niveluri de sunet. Având o idee precisă despre zgomotul la care ești supus, vei reuși să determini izolația fonică optimă pentru pereții fațadei.

  • De la 10 la 40 dB, zgomotul este considerat ușor: foșnetul vântului printre frunzele copacilor, de exemplu. La acest nivel, casa ta este liniștită.
  • De la 40 la 60 dB, zgomotul începe să devină deranjant. Acest nivel corespunde unei conversații la nivel normal. Dacă acest nivel de zgomot nu este supărător în timpul zilei, poate deveni în timpul nopții și poate genera tulburări de somn.
  • De la 60 la 80 dB, zgomotul este obositor și greu de suportat. Acest nivel de sunet ar putea corespunde, de exemplu, unui televizor pornit în apropiere sau unei străzi deosebit de aglomerate.
  • De la 80 la 100 dB, zgomotul ajunge până la o etapă dureros de suportat. Atingi acest nivel de zgomot când un tren trece pe lângă tine, de exemplu.
  • De la 100 la 130 dB, apare pragul maxim al durerii. Este nivelul de zgomot pe care îl percepi în preajma uneltelor puternice de lucru (un ciocan rotopercutor, de exemplu).

Recomandări pentru o casă confortabilă,

Pentru a locui într-o locuință confortabilă, fără poluare fonică, izolația pereților de fațadă este o soluție eficientă și radicală, dar nu singura. Iată câteva recomandări pentru tine: 

  • Dacă ai geamuri simple, înlocuiește-le cu variante duble sau triple, care te vor proteja nu numai de zgomot, ci și de frig sau căldură. Făcând acest lucru, vei avea de suportat un nivel al zgomotului mai scăzut cu 30 până la 40 dB.
  • Ai rulouri? Nu uita să izolezi cutiile pentru obloane pentru că reprezintă un punct slab al izolației fonice. Poți plasa garnituri de silicon între placa de închidere și tavan.
  • Dacă ai o casă veche, instalareză garnituri care să te ajute să îți închizi etanș ferestrele. Astfel, poți câștiga până la 5 dB.

A picture containing outdoor, window, roof

Description automatically generated

Cum ajută ITE la capitolul acustică?

Izolația termică exterioară (ITE) și-a dovedit, în timp, și capacitatea de a izola fonic. Explicația este simplă: ITE constă în plasarea stratului de izolație direct pe fațada exterioară. Bonus: prin această tehnică de montaj, poți aduce un lifting complet fațadei.

Pentru o bună izolare fonică, totuși, trebuie să alegi izolația potrivită. De asemenea, vata de sticlă este un foarte bun izolator fonic. Alte posibilități: vata minerală, spuma poliuretanică compozită, pluta expandată sau chiar vata de celuloză pulverizată.

 

Caută